"DU-M-ACASĂ, MĂI TRAMVAI..."

... Dacă altă treabă n-ai.
Eu, bunăoară, aveam treabă, dar am mai mers două staţii în plus, ca să îl filmez pe lăutarul acesta pe cât de simpatic, pe atât de autentic.
Da, aţi înţeles bine! Un lăutar autentic, cu ţambal de-ăla vechi, atârnat de gât... Unde? În tramvaiul 44, pe Calea Giuleşti. Când? Păi în Anno Domini 2008.
Călătorii urcă şi coboară. Totul pare cât se poate de firesc.
Avea dreptate cine zisese demult că "aici suntem la Porţile Orientului"?... Se pare că avea!
Dar cine zicea că suntem în secolul XXI? Poftim, eu am zis?! Adineauri?!
Şi totuşi ăsta e Bucureştiul nostru - pitoresc şi sordid deopotrivă...
Eu cred că aşa va fi mereu. E ceva în firea lui.
Dar poate că tocmai asta îi conferă farmec.

Vizionare plăcută!

http://www.youtube.com/watch?v=vmTRVgeiLzM

http://www.youtube.com/watch?v=72PvD3ENNJM

Mitică Bucureşteanu

BUCURESTI...

De nu mai stiu cate generatii sunt aici, in acest Bucuresti, deopotriva sordid si pitoresc, prafuit si verde, promiscuu si vesel. Eu si ai mei ne-am risipit anii intre luminile Caii Victoriei si noroaiele mahalalelor, intre centrul cu veleitati mic-pariziene si splendoarea zilelor de primavara, proiectand pe un cer de smarald turlele coscovite dar monumentale ale Vacarestilor. Am urat si am iubit, pe rand, acest oras cu povestile lui ascunzand laolalta iubire si ura, bucurii si dureri, drame omenesti, glorii si decaderi. Cantat de poeti si blestemat de naufragiatii sai, acest oras asezat cum nu se poate mai prost, in crivatul si praful Baraganului, ingemanand spiritul Balcanilor cu ifosele occidentale, poarta totusi pe strazile lui stramte povesti duioase.
Si cat de urat ne este, totusi mereu ajungem sa il iubim: Bucurestiul...